Editia a XXV-a

“Trofeul AMARA 1992”, 7 – 9 august

SĂLI ARHIPLINE, SPRE MIRAREA SAU CHIAR STUPOAREA UNORA

A mai trecut o ediţie şi a fost mai frumos decât oricând. Am fost prezenţi la Amara, am simţit că spectatorii care au umplut grădina până la refuz seară de seară au fost încântaţi de spectacol, nu am auzit pe nimeni făcându-şi griji cu plata colaboratorilor sau costul enorm al cazării sau mesei, Iuliana Marciuc, prezentatoarea, chiar dacă a avut unele stângăcii, nu a deranjat pe nimeni prin prezenţa sa scenică sau replici de prost gust, juriul s-a simţit în largul său şi câte altele se pot spune despre cele trei zile de la Amara. Să-l lăsăm pe profesorul Jan Cheptea, omul căruia i se datorează succesul festivalului, să puncteze alte detalii.

– Câţi concurenţi s-au prezentat la festival ?

– Împarte 84.000 la o mie şi afli.

– Nu înţeleg !?

– Fiecare concurent a plătit o taxă de o mie de lei, înscrierea în festival.

– Înseamnă că mulţi au plâns după bani ?

– Dacă e să ne luăm după numărul celor rămaşi în concurs, 28, aşa se pare.

– Publicul ?

– S-a întrecut pe sine.

– Mă refeream la bani!

– S-au încasat 410.000 de lei. Destul de mult, dacă ne gândim că preţul biletelor a fost destul de mic. Şi nu am greşit cu nimic, având săli arhipline în fiecare seară, spre mirarea şi chiar stupoarea unora.

– Sponsorii ?

– Mai mulţi decât anul trecut.

Nicolae TACHE

FIŞA TEHNICĂ

Organizatori: Inspectoratul pentru Cultură Ialomiţa, Centrul Creaţiei Populare Ialomiţa, Uniunea Compozitorilor din România

Juriu: Ion Cristinoiu – preşedinte, Dani Constantin, Dan Creimerman, Voicu Enăchescu, Nicolae Modreanu, Titus Andrei, Gheorghe Oprea, Jan Cheptea

Număr concurenţi: 72

Premii:

Trofeul tinereţii: Nicoleta Ganea – Galaţi

Premiul I: Elena Bogiu – Bacău

Premiul al II-lea: Manuela Fedorca – Satu Mare

Premiul al III-lea: Loredana Rusu – Galaţi

Menţiune: Cristina Toma – Ialomiţa

Menţiune: Cătălin Bota – Sibiu

Vedete în recital: Adrian Daminescu, Silvia Dumitrescu, Dan Creimerman, Dana Bartzer, Laura Stoica

Prezentator: Iuliana Marciuc

Director festival: Nicolae Stan

Acompaniament: negative

Prin culise, cu ochii şi urechile

• Patronii firmelor sponsorizatoare s-au bucurat de mare atenţie din partea organizatorilor. Nu şi unii şefi de partide. Ni se pare firesc.

• La banchet au fost mai mulţi consumatori decât scaune. Incidentul putea să treacă cu bine dacă unii nu-şi puneau mâinile în şolduri, alţii nu-şi luau jucăriile şi o întindeau acasă lăsând grija tot în seama celui care a tras seară de seară ca lucrurile să decurgă cât mai bine.

• La acelaşi banchet, ospătăriţele au fost fără cusur. Nu-i vina lor că în capul mesei, unde erau plasaţi cei din juriu şi oficialităţile, tăria a fost servită în sticle înfăşurate în hârtie de ziar. În rest, vodcă rusească.

• La masa specială organizată de Jan Cheptea cu echipa tehnică, cunoscutul Geo Papurică îşi atenţionează, la sosirea consilierilor, comesenii : Şase, avem inspecţie !

• Consilierul şef s-a simţit în apele sale abia după concurs, în timpul interviului pentru televiziune. Se pare că-i prieşte o grădină cu scaune goale decât una arhiplină seară de seară !

• Luni, spre ora cinci dimineaţa, Adrian Daminescu îşi căuta de zor vocea (pardon, banda !) prin grădina unde trei zile s-au perindat, deopotrivă, concurenţi şi invitaţi, organizatori şi băgători de seamă, oficialităţi sau spectatori obişnuiţi.

Nicolae TACHE

Inapoi la pagina anterioara


Page in 1,560 seconds.