Editia a XXVI-a

“Trofeul AMARA 1993”, 30 iulie – 1 august

AMARA A FOST ŞI VA FI O PERMANENŢĂ

Ţin să precizez că nu este în primul rând festival, este un concurs de interpretare a muzicii uşoare româneşti. Acest lucru se vede şi după premiile pe care le acordăm. Deci, premiul I – 100.000 lei. Fără impozit. Premiul sper să-iimpulsioneze pe tinerii interpreţi. Ce să mai spun? Mergem bine cu organizarea. Adică, tot ce ne-am propus am şi realizat în proporţie de 95 la sută. Restul de 5 procente le pun pe seama timpului care se pare că ne va fi favorabil. Dar ne străduim să aranjăm şi chestia asta, dăm telefon lui Dumnezeu (eventual un fax), mergem cu peşcheş, dacă se poartă şi în sfere mai înalte, nu lăsăm noi spectatorii fără spectacol. Spectacol de calitate. Cât priveşte Amara, a fost şi am convingerea că va rămâne o permanenţă.

Jan CHEPTEA

FIŞA TEHNICĂ

Organizatori: Ministerul Culturii, Uniunea Compozitorilor din România,

Inspectoratul pentru Cultură Ialomiţa, Centrul Creaţiei Populare Ialomiţa

Juriu: Ion Cristinoiu – preşedinte, Titus Andrei, Cristian Păunescu, Ionel Tudor, Dani Constantin, Viorel Gavrilă, Bogdan Cristinoiu, Nicolae Stan, Jan Cheptea.

Număr concurenţi: 47

Premii:

Trofeul tinereţii: Loredana Mădălina Ghica – Buzău

Premiul I: Daniela Răduică – Dolj

Premiul al II-lea: Bogdan Ioniţă – Buzău

Premiul al III-lea: Irina Purcărea – Vrancea

Premiu special: Madlene Pascu – Buzău

Premiu special: Florin Moldovan – Bucureşti

Vedete în recital: Mădălina Manole, Vasile Şeicaru, Marina Scupra, Dan Spătaru, Anastasia Lazariuc, Mihai Constantinescu, Gheorghe Gheorghiu, Romică Ţociu

Prezentatori: Carmen Movileanu, Cristian Păunescu

Director festival: Nicolae Stan

Acompaniament: Negative

Inapoi la pagina anterioara


Page in 1,106 seconds.