Editia a XXIX-a
“Trofeul AMARA 1996”, 2 – 4 august
HAI SĂ ÎMPĂCĂM ŞI CAPRA ŞI VARZA
Festivalul de muzică uşoară de la Amara s-a sfârşit duminică noaptea, târziu. După multe peripeţii. Practic, el s-a desfăşurat cu sufletul la gură. Organizatorii au avut de făcut faţă unui stres permanent, provocat iniţial de posibilitatea anulării festivalului, deoarece mai marii ziei s-au lăsat greu în a da undă verde scoaterii din buget a banilor necesari. O parte a lor, căci dacă sponsor nu e nimic nu e în cultura zilelor noastre. După aceea, a urmat preselecţia. În prima zi concurenţi foarte slabi, care te duceau cu gândul la faptul că ascest concurs nu-şi mai are rostul. A doua zi s-a dres busuiocul, sosind la Amara concurenţi de valoare, printre ei şi cei pe care-i regăsiţi în lista laureaţilor. După aceea, necazuri cu sonorizarea. Pene de curent una după alta, aşa că înainte de primul gong nu s-a reuşit face o repetiţie serioasă. Şi în timpul concursului spectatorii au fost nevoiţi să-şi bage vată-n urechi. A doua zi din nou probleme cu curentul electric, deoarece aparatura sofisticată de la Sfinx Experience refuza să preia curentul electric care sosea la Amara în « cocoloaşe ». Din fericire, o jumătate de festival s-a putut desfăşura, ca sunet, normal. Au fost însă alte supărări. Unii organizatori şi-au luat jucăriile şi au plecat. În schimb, juriul a punctat de faţă cu presa. O bilă albă domnului Miricioiu. Nici o problemă privind câştigătoarea Trofeului, ca şi stabilirea întregului top. Necazuri au apărut la premiile în sine. Orgoliile au fost mari. « Hermes » nu a vrut să dea televizorul decât câştigătorului concursului, mai ales că venea şi cu o sponsorizare de trei milioane. « Goldstar », la fel, n-a vrut să dea televizorul decât câştigătorului Trofeului. Premiul pentru trofeu, prin tradiţie, era acordat de Consiliul Local Amara. Aşa că, hai să împăcăm şi capra şi varza. Dar cum ? S-a pierdut un televizor «Goldstar», care a fost returnat proprietarului. A fost apoi conferinţa de presă.
Concurenţii şi-au dat în petic, chiar şi unii invitaţi. Specalişti în muzică, membrii juriului şi-au tot dat cu părerea. Deseori însă băteau câmpii. Băteau câmpii, dar cu interes. Despre recitaluri numai de bine, Loredana, Silvia şi Cotabiţă fiind la înălţime. Ar fi fost şi grupurile « Sarmalele reci », « Voltaj » şi chiar băieţii noştri de la « Altfel », dar fie ora târzie la care au cântat, fie geul mai greu de digerat pentru cei prezenţi în grădină a dus la o situaţie penibilă. Au cântat în faţa a 30 până la 40 de spectatori. Păcat.
Nicolae TACHE
FIŞA TEHNICĂ
Organizatori: Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean Ialomiţa, Prefectura Ialomiţa, Inspectoratul pentru Cultură Ialomiţa, Centrul Creaţiei Populare Ialomiţa, Primăria Amara
Juriul: Traian Miricioiu – preşedintele juriului, Titus Andrei, Marius Micu, Sergiu Marinescu, Dan Tomescu, Puiu Cretu
Număr concurenţi: 22
Premii:
Trofeul tinereţii: Maria-Magdalena Cotro – Galaţi
Premiul I: Florentina Tuckel– Galaţi
Premiul al II-lea: Minodora Muntean – Caraş-Severin
Premiul al III-lea: Dana Dobre – Buzău, Georgiana Iordache – Argeş
Premiul special pentru interpretare: Elena Pavel – Bucureşti
Premiul special al juriului: Marcela Buruian – Iaşi
Premiul presei: Bogdan Negroiu – Prahova
Premiul tinereţii: Alina Nae – Călăraşi
Vedete în recital: Loredana Groza, Direcţia 5, Silvia Dumitrescu, Sarmalele reci, Gabriel Cotabiţă, Voltaj
Prezentatori: Tania Budi, Horia Brenciu, Leonard Miron
Director festival: Elena Pacală
Sonorizare şi lumini: Sfinx Experience
Participare televiziuni: Antena 1 Slobozia
Acompaniament: negative