Editia a XXXIV-a

“Trofeul AMARA 2001”, 2 – 4 august

Festivalul de la Amara – o mănuşă aruncată celui de la Mamaia!

Să se teamă oare organizatorii celei mai importante confruntări a muzicii uşoare româneşti, cea de la Mamaia, de mai (doar aparent!) neînsemnaţii lor rivali de la Amara? Care să fie cauza ? Faptul că la Amara s-a ajuns la câteva ediţii în plus, adică la nr. 34 ? Sau că manifestarea are loc cu numai o săptămână înaintea celei de pe Litoral ? Cert este că organizatorii de la Mamaia au făcut o greşeală, care poate conduce la ideea de mai sus : n-au mai permis, aşa cum se întâmpla mereu, finaliştilor «lor» să ia parte la concursul de la Amara ! Ceea ce, să recunoaştem, ar fi fost o ultimă şi utilă repetiţie pentru concurs, mai ales că tinerii interpreţi sunt ţinuţi într-un «cantonament» artificial de 3 săptămâni… Oricum, cei mai buni aveau şansa de a câştiga şi ceva bani, mai ales că diurna la Mamaia, aşa cum am citit, este foarte mică.

În fine, asta e, să revenim la Amara. Startul se va da vineri, va continua sâmbătă, duminică va avea loc Gala, dar festivalul nu se va termina, deoarece organizatorii au pregătit locuitorilor Sloboziei o mare surpriză : luni seara va avea loc în centrul oraşului un mare concert gratuit, în care vor evolua, pe lângă laureaţii concursului de la Amara, cunoscutele formaţii Iris, Ro-Mania, Alpha Project, Talisman, precum şi actriţele Draga Olteanu-Matei şi Rodica Popescu-Bitănescu. Cel puţin în privinţa recitalurilor, festivalului de la Mamaia îi va fi imposibil să-l egaleze pe cel de la Amara – cel mai «bătrân» concurs de muzică uşoară din ţară.

Octavian URSULESCU, Cronica Română, 3 august 2001

FIŞA TEHNICĂ

Organizatori: Consiliul Judeţean Ialomiţa, Prefectura Judeţului Ialomiţa, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Ialomiţa, Centrul Creaţiei Populare Ialomiţa, Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea“ Ialomiţa

Juriul: Ion Cristinoiu – preşedinte, Titus Andrei, Şerban Georgescu, Aurel Moldoveanu, Dani Constantin, Adrian Ordean, Cristian Obrejan.

Număr concurenţi: 22

Premii:

Trofeul tinereţii: Grupul „Vox“ – Bucureşti

Premiul I: Rodica Novac – Bucureşti

Premiul al II-lea: George Jimblaru – Ialomiţa

Premiul al III-lea: Victoriţa Bidea – Călăraşi

Menţiune: Raluca Florentina Drăgoi – Prahova

Menţiune: Maria Popa Gherman – Bihor

Menţiune: Gabriela Patriche –Galaţi

Premiu special: Cristian Dumitru Porumb – Bihor

Premiu special: Elena Băltăgan – Buzău

Vedete în recital:
Mădălina Manole, Doru Tufiş, Aurel Moldoveanu, Daniel Iordachioaie, Body&Soul, Amadeus, Pepe&Band, Blondy, Double D, Voltaj Ambrozi(Trofeu 2000), Ro Mania, Talisman, Iris, Draga Olteanu Matei, Rodica Popescu Bitănescu

Prezentator: Octavian Ursulescu

Director festival: Elena Pacală

Sonorizare şi lumini: Migas Real Compact

Scenografia: Televiziunea Română

Acompaniament: negative

Mă simt fericit că am fost invitat la Amara

Incerc un sentiment straniu, peste cateva clipe o sa fiu pe scena, in recital, iar in fata mea, in primul rand sunt colegii mei de juriu, cei care cu 9 ani in urma isi exprimau parerea vis-a-vis de cat insemn eu pe scena. Este o performanta sa fii langa Ion Cristinoiu, Titus Andrei, Serban Georgescu, Dani Constantin, Adi Ordean si sa te numeri printre cei care acum judeca ceea ce a ajuns la Amara, ca si finalisti… Ma simt cu adevarat implinit si faptul acesta ar trebui sa le dea si concurentilor de gandit, sa incerce, sa lupte din rasputeri, daca au ceva de spus pe scena. Ma simt fericit ca am fost invitat la Amara.

Aurel Moldoveanu

Inapoi la pagina anterioara


Page in 2,527 seconds.